Ieri, 13 februarie, s-a lansat parfumul Cosi Blu, cel mai recent parfum ce aparține casei italiene, Pantheon Roma. Într-un ambient plăcut și foarte relaxant, la Elysee Gallery de pe Calea Victoriei, s-au reunit oameni din presă, câteva vedete autohtone, printre care Gianina Corondan și Alin Gălățescu, dar și fondatorul casei Pantheon Roma, Leone Fadelli pentru a descoperi povestea acestor parfumuri de nișă.
Când spun Pantheon Roma sunt două lucruri ce îmi vin în minte: primul se referă la Panteonul din Roma, una dintre cele mai bine conservate clădiri vechi romane cu acoperișul original intact, pe care o vizitează anual mii de turiști, iar al doilea se referă la casa italiană de parfumuri de nișă Pantheon Roma, a cărei poveste este strânsă legată de celebrul monument istoric.

Așadar, ideea din spatele brandu-lui Pantheon Roma are ca punct de pornire renașterea italiană, despre care se spune că a fost una dintre cele mai frumoase perioade istorice. Reproducerea frumuseții umane a fost tema centrală a acestei minunate perioade artistice. Acesta este și scopul casei Pantheon Roma: să amintească omului modern că există mereu un mod de a visa, căutând frumusețe și dragoste. Povestea de dragoste dintre Raffaelo Sanzio și Margherita, într-o lume a prejudecăților, ne demonstrează că dragostea adevărată poate genera energii creative ce influențează în mod profund umanitatea.
Povestea lui Raffaelo spusă prin parfumuri
Este inspirată din cea mai frumoasă poveste din Renașterea italiana. Povestea de dragoste începe atunci când Raffaello Sanzio a fost chemat la Roma de către Papa pentru a-i picta apartamentele. Se îndrăgosteste iremediabil de Margherita, fiica unui brutar din districtul Trastevere. O dragoste interzisa ce-i va aduce, într-un final, sfârșitul. Este înmormântat în Pantheon, fiind singurul artist care a primit o astfel de onoare. Margherita se închide într-o mănastire din apropiere pentru a fi aproape de el, ca o declarație a dragostei sale eterne pentru el.

Cosi Blu – Cerurile secolului al 16-lea într-un parfum
Cerul din timpul pictorilor renascentiști a căpătat fără îndoială imaginația lumii și curiozitatea celor mai renumiți experti în artă. Acel cer albastru evocă serenitatea, simțul libertății și avea o calitate misterioasă. Dar de ce era acel cer atât de captivant?
Raspunsul îl creionează casa Pantheon în ultimul său parfum ce ne face sa mirosim cerul renașterii, cerul iubirii desăvârșite. Un parfum care caută viziunea verticală dintre divin și terestru, între pământ și cer, între natural si mistic. Acum, este timpul să ridicăm ochii și să vedem acel spațiu nelimitat dintre cer și pământ, să vedem nu doar cu ochii, să ne apropiem și mai mult de tot ce înseamnă mistic și extaz printr-o cautare a echilibrului interior. Este timpul să explorezi noul parfum Cosi Blu, ce se deschide pe note proaspete de o inspirație celestială

Parfumurile Pantheon Roma ce descriu personaje și locuri din această poveste de dragoste impresionantă se gasesc în exclusivitate în magazinele ELYSEE: de pe Calea Victoriei, 39 și Elysee Marriott – Bulevardul 13 Septembrie nr. 90 (incinta Hotel Marriott) sau pe elysee.eu.com
Te invităm să le descoperi și tu, cu siguranță te vei îndrăgosti de ele!





















