Home Movies Caravana „Vacanță All Inclusive” pornește la Iași: două proiecții speciale pe 28 octombrie

Caravana „Vacanță All Inclusive” pornește la Iași: două proiecții speciale pe 28 octombrie

4 min read

Caravana „Vacanță All Inclusive” începe la Iași, pe 28 octombrie. Smiley, Pavel Bartoș și echipa filmului se întâlnesc cu publicul ieșean în cadrul a două proiecții speciale, organizate la Cinema City Iulius Mall și Cinema City Mall Moldova.

Vacanță All Inclusive

Echipa comediei polițiste „Vacanță All Inclusive” pornește într-o caravană națională înaintea lansării filmului în cinematografe, iar prima oprire este la Iași.

Pe 28 octombrie, publicul ieșean este așteptat la două proiecții:

  • 18:00 – Cinema City Iulius Mall
  • 18:30 – Cinema City Mall Moldova

Proiecțiile fac parte dintr-o serie de întâlniri cu publicul organizate în mai multe orașe din țară, înainte și în perioada lansării oficiale a filmului.

„Mă bucur că putem să plecăm cu filmul prin țară și să-l vedem împreună cu oamenii pentru care l-am făcut. Am lucrat luni întregi la proiect, iar acum vine momentul în care ajungem în sală și putem vedea direct reacțiile publicului. Pentru noi, caravana asta e parte din povestea filmului”, spune Smiley.

„Vacanță All Inclusive” îi aduce împreună pe Smiley și Pavel Bartoș, într-o comedie polițistă inspirată dintr-un fapt real. Cei doi interpretează doi ofițeri antidrog, Mișu și Enzo, care pleacă la mare pentru câteva zile de vacanță și ajung implicați într-o situație pe care nu și-ar fi imaginat-o.

Un transport misterios eșuat pe plaja Vadu schimbă complet planurile celor doi și transformă vacanța într-o aventură cu acțiune, umor și întorsături neașteptate.

O caravană care traversează România

De la Moldova până în vestul țării, de la litoral până în Transilvania, echipa „Vacanță All Inclusive” va parcurge un traseu care include unele dintre cele mai importante orașe din țară.

Caravana oferă publicului ocazia de a vedea filmul în cadrul unor proiecții speciale, înainte și în perioada lansării în cinematografe, și de a participa la întâlniri dedicate filmului și echipei sale.

Lansarea oficială în cinematografe are loc pe 6 noiembrie.

„Vacanță All Inclusive” este produs de HOPA Film și distribuit de Vertical Entertainment.

Sinopsis:

Vacanța la mare a doi ofițeri antidrog este dată peste cap în momentul în care descoperă un transport misterios eșuat pe plaja Vadu. Inspirat dintr-un fapt real incredibil, filmul este o comedie polițistă intensă și palpitantă, încărcată cu umor și întorsături de situații neașteptate.

 

Citește mai departe și INTERVIU | Ionuț Răzvan a prezentat „The Last Seven Minutes” la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week: „Colecția a pornit din frica mea de a pierde persoanele dragi”

Load More Related Articles
Load More By Micu Ana
Load More In Movies

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Darko Perić vine la Iași cu „Vacanță All Inclusive”

Darko Perić, cunoscut publicului român pentru rolul lui Helsinki din „La Casa de Papel”, v…