Nu spune nimeni că este ușor să te dedici unui anumit stil sau trend, mai ales că în fiecare sezon apar o multitudine de noi reguli, pe care poți sau nu să le urmezi. Dacă îți dorești să aduci un suflu nou coafurii tale, indiferent că alegi sau nu o schimbare radicală de look, îți recomandăm să te lași inspirată de noile tendințe prezentate de Alexandru Crăciun, hairstylist la Beauty Effect.
Diversele coafuri care se regăsesc pe podium și ideile din spatele marilor designeri provin din aceeaşi temă, întoarcerea la feminitate. În rândurile care urmează vă propun o abordare cât mai apropiată de nevoile și de timpul pe care sunteți dispuse să îl petreceți în salonul de coafură.
Culoare
Culorile în noul sezon vor fi sub forma unei libertăți individuale de exprimare. De aceea nu ne vom referi la o singură culoare, ci mai degrabă la nuanțe. Vom observa nuanțe jucăușe de blond cald sau rece, combinații naturale de ciocolatiu și arămiu și, nu în ultimul rând, nuanțe pastel de roz, roșu și violet.
Blondul este și va rămâne multă vreme în trend. Diferențele constau în schimbările de tonalități dintre nuanțe. Chiar și așa, indiferent dacă alegi să mergi pe o singură nuanță de blond sau să amesteci mai multe reflexe, alege stilul care îți este cel mai apropiat de culoarea naturală a părului tău și care completează cel mai bine pigmentul pielii și al ochilor.
Dacă ești o femeie căreia îi place să se impună prin lookul abordat, atunci poți opta pentru o nuanță caldă de ciocolatiu caramelizat, accesorizat sau nu de câteva suvițe.
Tendințele din acest sezon ne scot în evidență şi nuanțe de negru – cafeniu, violet sau albastru, nuanțe care atrag prin diversitate și aspect minimalist.
Tunsoare
În strânsă legătură cu sezonul precedent, liniile tunsorii nu s-au modificat foarte mult, dar avem și un upgrade: bretonul. Podiumurile din toată lumea scot în evidență coafuri cu breton lung, drept sau asimetric. Cu ajutorul bretonului putem avea deci un look glam într-o seară frumoasă de primavară. Este un look ce poate fi purtat atât la plimbare, cât și la o petrecere.
Bobul lung
Rămâne și el în continuare în sezonul cald, fiind o tunsoare light și ușor de purtat, accentul este pus pe caracteristicile faciale, gâtul rămânând ușor acoperit. Coafura acestei tunsori este destul de permisibilă. Este în primul rând o tunsoare dedicată persoanelor cu gâtul subțire și grațios, dar poate ascunde pomeți largi sau ovali și subliniază foarte delicat linia frunții sau a bărbiei.
Părul lung graduat sau tuns în trepte
Este anul acesta în topul preferințelor. Tehnica este destul de simplă – partea de sus este componenta principală a tunsorii, fiind totodată pilonul esențial în silueta coafurii. Adâncimea și lungimea treptelor de graduare depinde însă de tipul de păr. Fiecare tunsoare trebuie studiată atent, având ca rezultat final volumul suplimentar și luminozitatea părului. Este un look fresh, tânăr și popular, dar mai ales un look feminin și romantic.
Detaliu stilistic
Dacă ai părul lung te poți considera norocoasă, pentru că sezonul acesta se pune accent pe împletituri. Fie că ne referim la cosițele indiene, la cele parțial împletite sau codițele fără cusur, îndrăznește să te joci cu părul tău și să experimentezi cât mai mult. Dacă nu am reușit să te conving cu aceste tipuri de împletituri, ei bine, trebuie să știi că un alt detaliu stilistic prezent la majoritatea designerilor este cărarea. Indiferent dacă alegi să o faci pe o parte sau pe mijloc, important este ca finisajul coafurii să îți pună în evidență trăsăturile. Renunță la coafurile comune cu care te-ai obișnuit în sezonul rece și îndrăznește să ieși în evidență apelând la un detaliu stilistic inspirat.
Dincolo de trenduri si de limitele impuse de societate, încearcă să fii sinceră si creativă, astfel că la final de articol aș vrea să vă încurajez pe fiecare dintre voi, doamne sau domnișoare, să îndrăzniți la un stil personal și cel mai important – la feminitate!
Citește și : Principalele tendințe în make-up în viziunea Mirelei Vescan, unul dintre cei mai cunoscuti make-up artisti din Romania.