Home Events Bucureștiul găzduiește SAT 2026: târgul de artă contemporană dedicat lucrărilor pe hârtie și scenei emergente

Bucureștiul găzduiește SAT 2026: târgul de artă contemporană dedicat lucrărilor pe hârtie și scenei emergente

6 min read

În perioada 14–17 mai 2026 are loc cea de-a patra ediție SAT – SMALLEST ART FAIR IN TOWN, primul ecou local al schimbărilor de pe piața globală de artă și prima platformă din România dedicată artei contemporane pe hârtie, extinzându-se în această ediție cu o nouă componentă dedicată artiștilor emergenți.

SAT 2026:

Sub titlul A Place of Contemplation, ediția a IV-a propune contemplația nu ca retragere din lume, ci ca exercițiu de prezență: actul de a rămâne în fața realului, fără graba unui răspuns pregătit dinainte. Pornind de la această direcție curatorială, SAT se articulează în două spații distincte, din centrul Bucureștiului.

La Salon de Papier, pe Str. Constantin Cristescu 12, este prezentată secțiunea de galerii, dedicată exclusiv lucrărilor pe hârtie. Aici, lucrările cartografiază un loc al contemplației care a dobândit deja formă, un spațiu vizibil și sedimentat. În Piața Amzei 13, secțiunea de artiști emergenți, deschisă tuturor mediilor artistice, urmărește un teritoriu încă în construcție, în care condițiile pentru prezență nu sunt încă stabilite, iar spațiul contemplației rămâne, mai degrabă, o întrebare decât un răspuns. Împreună, cele două spații configurează un loc al contemplației ca spațiu construit în comun.

Galerii participante

Ediția a IV-a reunește opt galerii importante ale scenei de artă contemporană din România. Alături de galeriile care revin, GAEP, Mobius, Sector 1 și Suprainfinit, ediția de anul acesta aduce trei noi participante: Anca Poterașu, Galeria Posibilă și Ivan.

După edițiile anterioare, care au adus împreună galerii din București, Timișoara, Chișinău și Berlin, SAT își continuă poziționarea ca model alternativ de târg de artă: fără standuri separate, fără competiție directă, cu accent pe colaborare și dialog între artiști, galerii și public.

SAT 2026:

Artiști emergenți

Noua secțiune de artiști emergenți, găzduită la Piața Amzei 13, își propune să devină un spațiu de vizibilitate pentru o generație aflată în formare, pentru care accesul la infrastructura clasică a pieței de artă este adesea fragmentar sau precar.

Un răspuns global la o tendință globală

În ultimii ani, piața de artă contemporană a traversat transformări semnificative, atât la nivelul dinamicilor economice, cât și al formatelor de prezentare. În plan internațional, nevoia de diversificare și accesibilizare a condus la apariția unor inițiative care propun alternative la modelele tradiționale de târguri, adesea suprasaturate.

Formate precum Basel Social Club (Elveția), Minor Attractions (Marea Britanie) sau Esther (SUA) privilegiază comunitatea și dialogul, construind contexte mai puțin formale, orientate către întâlnirea dintre public, galerii, colecționari, artiști și curatori.

SAT 2026:

În acest peisaj, SAT – SMALLEST ART FAIR IN TOWN vine ca un răspuns local în fața acestor schimbări, mizând în egală măsură pe un mediu adesea marginalizat, lucrările pe hârtie, și pe susținerea artiștilor emergenți, într-un cadru cu acces gratuit pentru galerii și public.

Detalii eveniment:

  • Perioada: 14–17 mai 2026
  • Program: joi–duminică, 12:00–20:00
  • Acces gratuit
  • Locații: Salon de Papier – Str. Constantin Cristescu 12, etaj 1, Sector 1, București (dedicată exclusiv lucrărilor pe hârtie).
  • Piața Amzei 13, București (secțiunea de artiști emergenți, deschisă tuturor mediilor)

 

Citește mai departe și Cornel Ilie (Vunk) vrea să transforme Ziua Dorului în zi națională: O sărbătoare durează o zi, dar emoția ei, poate dura o viață întreagă

Load More Related Articles
Load More By Micu Ana
Load More In Events

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Interviu exclusiv cu designerul Luca Hettner

O conversație despre artă, arhitectură și esența luxului contemporan pe malul lacului Gard…