2026 se anunță un an spectaculos pentru cinema, cu filme care deja fac valuri înainte de premieră. De la revenirea iconică a The Devil Wears Prada, la mult așteptata ecranizare Wuthering Heights, semnată de Emerald Fennell, iată cele mai importante filme care merită să le treci în agendă.

La răscruce de vânturi
Noua ecranizare a romanului „La răscruce de vânturi”, semnată de Emerald Fennell, promite să fie una curajoasă și intensă. Margot Robbie o interpretează pe Cathy, iar Jacob Elordi este Heathcliff. Filmul impresionează prin costume spectaculoase, decoruri ample și o coloană sonoră modernă, realizată de Charli XCX. Totul indică o poveste de dragoste dramatică, spusă într-un mod complet diferit de adaptările clasice.
The Devil Wears Prada
Au trecut 20 de ani până să ajungem aici, dar cu doar trei zile înainte de Met Gala 2026 ne vom întoarce, în sfârșit, la birourile revistei Runway. Meryl Streep, Anne Hathaway, Emily Blunt și Stanley Tucci revin în distribuție, spre bucuria fanilor. La cârmă se află aceeași echipă din spatele primului film: David Frankel ca regizor și Aline Brosh McKenna ca scenaristă. Din distribuție fac parte și nume noi, printre care Simone Ashley și Kenneth Branagh, care îl va interpreta pe noul Mr. Priestly, potrivit Vogue.
The Drama
The Drama aduce o întorsătură neașteptată și ironică clasicului film romantic. Robert Pattinson îl joacă pe Charlie, un istoric de artă britanic și director de muzeu în Cambridge, Massachusetts, iar Zendaya este Emma, logodnica lui, o tânără care lucrează într-o librărie și provine din Baton Rouge, Louisiana.
În săptămâna nunții lor, iese la iveală un secret teribil despre unul dintre ei, iar lucrurile scapă complet de sub control. Așa se ajunge la imagini deloc romantice: Emma, în rochia de mireasă, bând direct dintr-o sticlă de bourbon, și Charlie, cu nasul plin de sânge, scrie BBC.
Filmul atrage atenția nu doar prin distribuție, ci și prin faptul că este scris și regizat de Kristoffer Borgli, cineastul din spatele bizarului și foarte apreciatului Dream Scenario (2023), cu Nicolas Cage. Dacă cineva poate transforma o comedie romantică într-o comedie neagră inteligentă și reușită, acesta este el.
Alana Haim apare într-un rol secundar, iar The Drama se anunță un film lejer, isteț și foarte distractiv. The Drama are premiera pe 3 aprilie.
Disclosure Day
Josh O’Connor joacă rolul unui bărbat care pare să știe mai mult decât restul lumii și care este hotărât să spună adevărul tuturor: „Oamenii au dreptul să știe adevărul”, spune el în trailer. „Adevărul aparține celor șapte miliarde de oameni”. În unele cadre apare stând într-un lan de grâu, chiar într-un cerc misterios, un indiciu clasic legat de OZN-uri.
Emily Blunt interpretează o prezentatoare meteo din Kansas care, la un moment dat, se blochează inexplicabil și începe să scoată sunete ciudate. Din distribuție mai fac parte Eve Hewson, Wyatt Russell și Colman Domingo, toți confruntându-se cu o amenințare necunoscută, potrivit BBC.
Sense & Sensibility
Dacă ai iubit adaptarea din 1995 a lui Ang Lee după Jane Austen, cu Emma Thompson și Kate Winslet, vei fi încântat de această reinterpretare modernă semnată de Georgia Oakley. Daisy Edgar-Jones, născută parcă pentru a alerga prin câmpuri în pălării și rochii vaporoase, preia rolul principal alături de Esmé Creed-Miles (fiica Samanthei Morton), Caitríona Balfe, Frank Dillane, George MacKay și Fiona Shaw, în rolul matriarhei zburdalnice, așa cum cere tradiția poveștii. Filmul are premiera pe 11 septembrie.
The Bride
Chiar înainte de a câștiga (probabil) Oscarul pentru cea mai bună actriță pentru rolul din Hamnet, Jessie Buckley va face o nouă mișcare îndrăzneață în reinterpretarea lui Maggie Gyllenhaal după Bride of Frankenstein, de data aceasta mutată în Chicago-ul anilor ’30. Christian Bale joacă monstrul, iar în roluri secundare îi vom vedea pe Penélope Cruz, Jake Gyllenhaal, Annette Bening și Peter Sarsgaard, promițând o experiență cinematografică plină de energie și surprize. Filmul are premiera pe 6 martie.
Dune: Partea a III-a
Trilogia Dune ajunge la final, cu Timothée Chalamet, Zendaya, Florence Pugh, Rebecca Ferguson și alții. În plus, Anya Taylor-Joy va juca rolul surorii protagonistului, iar Robert Pattinson ar urma să fie un nou antagonist viclean. Dacă cineva poate să închidă această epopee cu efecte spectaculoase, monștri de nisip și confruntări epice, acela este Denis Villeneuve. Filmul are premiera pe 18 decembrie.
Citește mai departe și Branduri românești de genți pe care trebuie să le descoperi






