Ieri a început festivalul Neversea, aflat la a treia ediție, iar prima seară a început cu multă energie și un super show INNA pe mainstage.

Artista s-a aflat pentru prima dată pe scena evenimentului de la Constanța și pentru o oră, a cântat publicului piese dintre cele mai cunoscute, precum “Hot”, “Sun is Up”, “Cola Song”, “Ruleta”, dar și cele de pe noul album “YO” lansat de curând precum “Iguana”, “RA”, “Tu Manera”.
Însoțită de 8 dansatori și full band, cu un look sexy rockish, INNA a încins atmosfera și a spus celor prezenți în fața scenei că se bucură să fie acasă, în România, la Constanța.

„A fost o super atmosferă, m-am simțit foarte bine pe scena de la Neversea. Aveam deja experiența UNTOLD, dar mi-am dorit să vin și la Neversea, la mare, la mine acasă!”, a spus INNA.
Noul show al INNEI a fost prezentat în premieră aseară la Neversea, iar artista urmează să cânte la festivaluri în Estonia, Finlanda, Ungaria, Spania, Turcia vara aceasta.
De coregrafie s-a ocupat Cristian Miron, dansatorul și coregraful INNEI, iar repetițiile au avut loc la Cobodance Center, școala de dans a lui Bogdan Boantă și Andra Gheorghe (Cocuța).
Ținuta INNEI este formată din piese de la designeri locali precum Tria Alfa (accesorii) și Vladimir Sârbu, styling RDStyling, make-up Anca Buldur.
Microfonul INNEI a fost personalizat cu o iguană, făcut special pentru artistă și inspirată de numele uneia dintre piese.

În urmă cu o săptămână, INNA a lansat noul single ”Si, Mama”, de pe albumul ”YO”, compus integral de artistă în limba spaniolă și produs de David Ciente.






