
Ce reprezintă moda pentru noi? Nimic mai simplu: o fuziune permanentă a ceea ce există, un mecanism complicat, cu o dinamică amețitoare, ce nu reușește să își păstreze forma mai mult de câteva săptămâni. Iar când vine vorba despre modă, schimbarea și generoasele alternative sunt singurele lucruri de care putem fi siguri. Ambiguă și capricioasă, pare că ne scapă în permanență printre degete. Secretul este să nu ne lăsăm prinși în capcană. Nu suma investită într-un dressing face diferența, ci stilul sau acel strop din personalitatea voastră care poate face cu adevărat povestea mai interesantă.
Într-o perioadă în care cele mai multe branduri își reînoiesc colecțiile din magazine cu piese noi o dată la trei săptămâni, iar tentația de a cumpăra devine din ce în ce mai mare, vă provoc să luați o pauză. Să vă întrebați ce aveți nevoie cu adevărat sau dacă va fi purtabil și peste câțiva ani. În calitate de consumatori, trebuie să fim conștienți că alegerile noastre au impact asupra mediului înconjurător, de aceea ar trebui să reciclăm înainte să cumpărăm cu atâta nepăsare sau să reinventăm înainte să aruncăm ceea ce considerăm că nu ne mai este de folos. Iar dacă ținem cont de aceste două variabile, ne asigurăm că vom alege din ce în ce mai mult moda sustenabilă. Dacă nu sunteți convinși în totalitate, poate că ar fi bine să vă reamintesc că industria modei este a doua cea mai poluantă industrie din lume după cea petrolieră.
Plecând de la acest subiect important, vreau să vă atrag atenția asupra editorialului FPM cu designeri români tineri, care duc mai departe povestea artei, a măiestriei și a conștiinței sociale. Mă bucur să descopăr oameni din generația Z care au găsit diverse modalități pentru a avea un impact redus asupra climatului și mediului înconjurător. Tineri creativi precum Ferencz Borbala sau Laurențiu Bărzoi, care aleg să transmită prin creațiile lor mesajul că este important să ne trezim la realitate, să protejăm natura și resursele planetei. Este încurajator să văd cum acești tineri au reușit să găsească noi posibilități, elemente ready made, upcycling și să facă din gunoi o materie primă pe care încearcă să o transforme în ceva nou și spectacular. Așa da. Merită oricând să fie dați ca exemplu. Cu siguranță nu se vor opri aici.
Dacă tot am amintit de puterea exemplului, în această ediție FPM vă prezentăm opt tineri artiști talentați, care activează în domenii artistice diferite, precum fotografie, artă plastică, muzică, modeling sau beauty. În căutarea libertății creative și a perfecțiunii sensibile, am descoperit cum au ales căi diferite de a fi , de a se expima și de a simți, având însă în comun credința că frumosul este mai mult decât formă și modul în care au reușit să își transforme pasiunile în profesii.
Relația dintre creatorii frumosului purtabil și cei care le poartă creațiile, creatorii de comunități sau influenceri, este un alt subiect important pe care l-am adus în discuție în această ediție. Pentru că un lucru este cert: dacă îți dorești o colaborare win-win este nevoie să existe transparență de ambele părți.
Nu trebuie să ratați nici materialul despre lifting facial, realizat de specialistul nostru în chirurgie maxilo facială, Emanuel Anti. Un subiect de care suntem interesate tot mai multe dintre noi, odată cu apariția ridurilor și înaintarea în vârstă.
Sunt doar câteva exemple, dar vă asigur că această ediție FPM este plină cu multe alte subiecte interesante, pe care vă invit să le descoperiți. În altă ordine de idei, dacă v-am stârnit curiozitatea, fiți în continuare cu ochii pe noi, nu numai pe varianta tipărită și online a revistei, ci și pe conturile noastre de social media, pe care suntem prezenți constant cu știri, noutăți și opinii argumentate! Așadar, let’s stay in touch!
PS: In această ediție ai avut de ales între două coperte! Si sunt tare curioasă să știu care va fi coperta învingătoare!








