Home LifeStyle Jaqueline Cristian se retrage de la WTA Unicredit Iași Open

Jaqueline Cristian se retrage de la WTA Unicredit Iași Open

2 min read

Principala favorită de la Unicredit Iași Open, Jaqueline Cristian, a fost nevoită să se retragă de la actuala ediție din cauza unei accidentări.

Semifinalistă în 2025, Jaqueline ar fi trebuit să o întâlnească în primul tur pe Leolia Jeanjean (Franța). Ocupanta locului 37 WTA a ajuns de sâmbătă la Iași, unde a apucat să efectueze câteva antrenamente.

“Am venit la Iași cu multă încredere și cu bucuria de a reveni la un turneu de care mă leagă amintiri foarte frumoase. Din păcate, o problemă la genunchi nu mi-a permis să continui și am fost nevoită să mă retrag. Îmi pare foarte rău că nu am putut fi pe teren în fața publicului, dar sănătatea trebuie să fie prioritatea în acest moment. Le mulțumesc tuturor pentru susținere și le doresc organizatorilor un turneu reușit. Sper să revin la Iași cât mai curând, sănătoasă și pregătită să joc.”, a declarat Jaqueline Cristian

Citește mai departe și Maghiarul Zsombor Piros, noul campion al turneului Concord Iași Open. Titouan Droguet, la a doua finală consecutivă pierdută la Iași

Load More Related Articles
Load More By Micu Ana
Load More In LifeStyle

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

FJORD, nominalizat la Premiile Oscar, se lansează în România pe 15 ianuarie

FJORD, filmul cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera s…