Home Events ONE.shirt la Romanian Design Week HUMAN.FORWARD: Un steag al tuturor, un viitor sigur pentru toată lumea la RDW2022

ONE.shirt la Romanian Design Week HUMAN.FORWARD: Un steag al tuturor, un viitor sigur pentru toată lumea la RDW2022

5 min read

Antrepriza socială ONE.shirt este prezentă la ediția aniversară Romanian Design Week de anul acesta (13-22 mai) cu un steag, simbol al egalității în drepturi și al echității sociale.

ONE.shirt

România, UE, mai 2022: peste 16.000 de adulți cu dizabilități sunt închiși în centre rezidențiale izolate – singura opțiune pentru cei crescuți în centre de plasament sau care nu au acces la servicii sociale în comunitate. Fără educație, servicii elementare de sănătate, reprezentare legală, acești oameni sunt abuzați sistemic (prin neglijare, violență emoțională, fizică, sexuală, degradare). Toate la un cost de 6.000 – 13.000 lei/persoană/lună, bani publici. Aceștia sunt captivi într-un sistem netransparent, rezistent la schimbare, posibil încă tocmai pentru că ei sunt invizibili nouă, celor din afara lui. Neavând familie sau prieteni aproape, au nevoie de aliați care să-i sprijine să-și schimbe destinul. 

Un steag reprezintă o identitate de multe ori idealizată și mitologizată, în detrimentul particularităților și realității factuale. Cum rămâne cu cei/cele greu de definit și de integrat – cum arată drapelul celor a căror identitate nu este sărbătorită, a căror existență este ascunsă în statistici?

Steagul celor peste 16 mii de adulți cu dizabilități (înnăscute sau dobândite) închiși în centre rezidențiale este imaginea societății în care, sau în afară căreia, trăim: polifonică, nedreaptă, incompletă. Sistemul de stat proiectat pentru acești oameni este profund inuman. Efortul necesar integrării persoanelor aflate în dificultate este considerat prea mare, iar soluția centrelor rezidențiale e opacă și menține invizibilitatea socială, disperarea și lipsa de demnitate a celor captivi în ele. Contestăm acest sistem de instituții și acest tip de „protecție” declarativă care distruge vieți. 

Mai multe fundații, organizații neguvernamentale și întreprinderi sociale din România sunt implicate într-un proces care presupune dezinstituționalizarea și integrarea persoanelor cu dizabilități. Similar producției acestui steag, acest proces este anevoios și frustrant, dar necesar și imperativ.

ONE.shirt Reprezintă această comunitate printr-un steag incomod, care sărbătorește cusăturile noastre vizibile, unde fiecare fragment, oricum ar fi el, este important întregului. Un steag realist al bogăției și diversității umane.

“Identitățile noastre sunt diferite, imposibil de reprezentat de steaguri care idealizează și uniformizează. Un steag vădit imperfect, ce acomodează diferențele, ne reprezintă cu mult mai bine. Prin el dorim să facem vizibilă existența a peste 16.000 de adulți cu dizabilități captivi într-un sistem de centre rezidențiale care îi privează de libertate și demnitate. Contestăm acest sistem care distruge viețile celor a căror protecție și-o asumă. Susținem dizolvarea acestor instituții și integrarea persoanelor aflate în ele.” – Ana Kun, artist

Steagul statement arborat în cadrul RDW22, în pavilionul central de la Combinatul Fondului Plastic este un proiect colaborativ Ana Kun x ONE.shirt x UnLoc

Citește în continuare INTERVIU | Mirela Bucovicean: „La RDW pregătim o surpriză marca Molecule F, în ediție limitată. Foarte limitată.”

 

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Events

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Uniunea Muzicienilor Interpreți oferă burse în valoare de 15.000 euro pentru tinerii muzicieni români

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea concursului pentru acordarea B…