MASSIF, cel mai nou și așteptat concept de divertisment de la munte, din România, va avea loc în Poiana Brașov, în perioada 3-5 martie 2023. Evenimentul vine cu o poveste nouă și este organizat de creatorii celor mai mari festivaluri de muzică din România și nu numai, UNTOLD și Neversea. MASSIF promite să aducă, pe lângă vibe-ul de festival, și activități pentru cei care iubesc muzica, distracția și sporturile de iarnă, dar și pentru cei care caută mereu provocări noi alături de prieteni.
Conceptul festivalului MASSIF este „Free Your Wild Side” și reprezintă o nouă viziune pentru România. Organizatorii pregătesc pentru cele 3 zile de distracție la munte mix-ul perfect dintre atmosfera de festival și activitățile de iarnă.
Evenimentul va avea loc pe platoul Pârtia Bradul din Poiana Brașov și în alte locații din stațiune. MASSIF înseamnă două scene de dimensiuni mari într-un perimetru bine delimitat, cu instalații și amenajări de zăpadă și gheață, ambele scene fiind poziționate pe platoul de la Pârtia Bradul. Alte scene și music spot-uri vor fi montate prin stațiune, unde pasionații sporturilor de iarnă și ai muzicii pot să petreacă și să trăiască cea mai intensă experiență de la munte din Europa Centrală și de Est.
Prin proiectul MASSIF, creatorii, împreună cu autoritățile locale, își propun să transforme Poiana Brașov în cea mai atractivă stațiune montană destinată tinerilor din Europa și să o pună pe harta internațională a evenimentelor de muzică.
Totodată, MASSIF va însemna și o nouă ofertă pentru turismul montan din regiune.
Bogdan Rădulescu, Chief Business Officer UNTOLD Universe: ,,MASSIF este cel mai mare concept de entertainment dezvoltat pentru cadrul montan de iarnă din Centrul și Estul Europei. Sunt convins că vom reuși să oferim atât celor pasionați de muzică și distracție, cât și celor pasionați de sporturi de iarnă, cea mai complexă și intensă experiență de festival, cu entertainment de cea mai bună calitate pe pârtiile din Poiana Brașov și în mai multe locații din stațiune.”
Allen Coliban, Primarul Municipiului Brașov: ,,MASSIF este un eveniment foarte important, este vestea pe care foarte mulți brașoveni o așteptau. Am primit multe întrebări în acest an despre ce se întâmplă cu MASSIF și când va fi.
Pandemia ne-a obligat să așteptăm până în 2023 și iată că în 3-5 martie 2023 avem această certitudine. Vom avea un eveniment de mare anvergură, un eveniment de muzică pentru tineri, care să poziționeze Poiana Brașov drept o destinație adresată în primul rând tinerilor, la nivel național, cât și internațional. “
PRIMELE ABONAMENTE VOR AVEA UN PREȚ SPECIAL DE 79 EURO PLUS TAXE ȘI POT FI CUMPĂRATE DIN DATA DE 10 NOIEMBRIE
Primele abonamente la MASSIF vor putea fi achiziționate la un preț special de 79 de euro plus taxe, începând cu data de 10 noiembrie 2022, de pe platforma In-town. Între timp, cei care vor să afle mai multe informații pot accesa pagina de Facebook și contul de Instagram MASSIF.
Prețul final al abonamentului General Access va fi de 149 euro plus taxe.
În curând vor fi scoase la vânzare și abonamente VIP. Totodată, fanii nerăbdători care doresc să-și asigure o vacanță completă în care să includă și atmosfera MASSIF își pot achiziționa încă de pe acum pachete de cazare cu abonamente General Acces la eveniment incluse, de la toate hotelurile din Poiana Brașov.
Citește în continuare Asociația ENVIRON lansează „CREATOR DE INSPIRAȚIE”, un proiect aniversar despre puterea exemplului.