Home Interviews Ilie Năstase: ,,Îmi lipseşte timpul. Nu mai am atât de mult timp.”

Ilie Năstase: ,,Îmi lipseşte timpul. Nu mai am atât de mult timp.”

11 min read

Avem o capacitate interesantă de a nu ști cine este Ilie Năstase. Dar și el are dezinvoltura de a nu i se părea important. Mai rar. E parte din anvergura personajului. Genul de om cu care personalitățile lumii vor să apară în cadru. Năstase nu a fost doar primul în clasamentul ATP. A fost Primul cu care a început clasamentul ATP. A fost mai spectaculos decât tenisul. Nu doar câștiga, dar avea și nonșalanță. Primul jucător de tenis care câștigă un milion de dolari din premii. Genul care mergea la discotecă cu Mick Jagger. Tipul acela după care suspinau celebritățile lumii. De la Claudia Cardinale si Diana Ross până la  Margaret Trudeau, mama premierului Canadei, și Grace Kelly, mama lui Albert de Monaco. Cred că marele defect al lui Nasty e capacitatea lui de a se adapta oriunde. S-a adaptat prea tare la noi. I-am luat din anvergură, să putem să conviețuim cu el.  

Ilie Năstase

Dintre toate momentele prin care ai trecut în tenis, care a fost cel mai greu?

A fost greu să plec din România. Apoi am început acolo, jucând cu unii mai buni ca mine, singur am progresat. Regret foarte mult că am plecat prea târziu. Am plecat la 20 de ani. Acesta e marele regret. Un mare dezavantaj față de ceilalți, ei jucaseră deja turnee de juniori la Wimbledon și Roland Garros.

Erai orgolios ?

Eram foarte orgolios. Stăteam pe Progresului și jucam cu un prieten. Aveam 9 ani, nu știam să jucăm. Dădeam numai mingi înalte. După vreo oră și jumătate, am lăsat racheta jos și am început să-l alerg. L-am prins, iar el disperat m-a întreba ce  s-a întâmplat. L-am prins și am început să plâng : ,,M-ai bătut la zero, nu suport să pierd la zero”. Plângeam de mic când pierdeam.

Între timp , ai învățat să  pierzi?

Unii spun că poți să înveți și din înfrângeri. Asta e cam adevărat. Te învață ceva și înfrângerile. Dar să nu fie prea multe. Tenisul e un sport de încredere. Încrederea o iei cum? Câștigând turnee importante. 

Există ceva în parcursul vieţii tale asupra căruia ai reveni?

Nu. Tot ce-am făcut a ieşit destul de bine. Şi tot ce am făcut a fost ce mi-am dorit. Am fost numărul unu într-un sport care era pentru bogaţi. Nimeni nu credea că dintr-o ţara comunistă ca România, se poate să vină un număr unu.

Dar tu ai crezut? Ai avut senzaţia unui destin mare?

Voiam. Nu credeam.

Între toţi oamenii importanţi cu care te-ai întâlnit, te-ai intimidat vreodată?

Nu. Pentru că oamenii mari, niciodată nu intimidează oamenii mici. Ei nu se simt mari. Oamenii mici îi fac pe ei mari. Oamenii mari sunt poate mai simpli decât cei mici. Poate oamenii care sunt în jurul lor îi fac importanţi.

Un contraexemplu ar fi Ion Ţiriac. Intimidează ca prezenţă.

În aparenţă. Dacă-l cunoşti e altfel. Şi toţi pe care i-am cunoscut, de la Nixon la Bush şi de la Chirac la Sarkozy, dacă ajungi să vorbeşti cu ei faţă în faţă, cum vorbesc eu cu tine, sunt aceeaşi oameni. Ca să ajungi la ei e greu.

Îţi lipsesc aplauzele?

Cele mai frumoase aplauze nu sunt alea de când eşti numărul unu mondial. Sunt cele de după. Când eşti numărul unu le consideri normale.

 

Dar ce-ţi lipseşte Ilie?

Îmi lipseşte timpul. Nu mai am atât de mult timp. Timpul pe care l-am avut a trecut. A trecut timpul meu. Oricum cât a rămas, nu ştiu cât a rămas. Nimeni nu ştie. Asta îmi lipseşte… timpul.

 

 

 

Ai fi putut sau ar fi trebuit să ai mai mulţi bani. Sunt importanţi?

Sunt importanţi dar nu atât de mult încât să te gândeşti la asta. Banii când îi ai odată, cred că nu mai sunt atât de importanţi.

Ce te-a schimbat de-a lungul timpului? Succesul, eşecul, ce te-a schimbat?

Victoriile vin cu înfrângeri. Fără înfrângeri nu ajungi la victorie. Dacă ştii să accepţi înfrângerile poţi să ajungi învingător. Dacă nu, nu.

Au fost momente care te-au schimbat în viaţă?

Nu. Am fost egal cu mine. Şi când am fost sărac. Şi când am fost bogat. Şi dacă devin iar sărac şi dacă devin şi mai bogat, la fel am să fiu. Vezi?!

Femeile din viaţa ta te-au schimbat?

Nu. Dar au făcut parte din ea. Trebuiau să fie acolo. Dacă nu erau, probabil că nu existam.

Ai înţeles lumea lor?

Ceva am înţeles.

Ce e important pentru ele?

Femeile vor siguranţă.

Diana Ross.

Sunt lucruri care au făcut parte din viaţa mea. Dar sunt din trecut. Nu sunt mai importante decât altele, care au trecut prin viaţa mea şi nu aveau nume. Nu numele conta.

Eşti un om fericit acum?

Sunt. Nu ştim cât timp. Nimeni nu-ţi garantează timpul. Îmi dau seama că e mai bine să trăieşti de la o zi la alta, decât să-ţi propui lucruri pe termen lung.

Te temi de finaluri?

De finalul vieţii? În tenis sunt mulţi care nu acceptă că îţi este frică şi când pierzi şi când câştigi. Dacă spui că-ţi e frică şi când câştigi, însemnă că eşti un om pierdut. Dar eu am spus-o. Îţi e frică şi când eşti la ultima mingie să câştigi şi când eşti la ultima să pierzi. Alaltăieri mi-au făcut un clip şi cântecul melodiei era “I did it my way”. Şi aşa e. Am făcut cum am vrut eu. Şi tenisul şi viaţa. Bine, rău? Aşa am simţit eu. Şi m-am simţit bine.

Ultima întrebare şi cea mai importantă. Ilie, cum îţi propui să îmbătrâneşti?

Îmi propun să îmbătrânesc cu o fată tânără. Să nu mă îmbătrânesc niciodată.

Interviu realizat de Radu Buzăianu.

Load More Related Articles
Load More By Cristina Anti
Load More In Interviews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

AFTERHILLS #dreamers – Artă la superlativ și ultimii headlineri anunțați

AFTERHILLS a început omologarea celui mai mare Dreamcatcher din lume și anunță ultimii hea…