Cand se intampla, absurd, ca vorbele sa nu mai gaseasca o haina potrivita, mai fit si mai la moda, ajung sa iasa si trend si fara drept de apel, sa atace. Asa fac eu. Si am tot zis ca scrisul linistii mele va parasi candva gandul, ajungand sa traverseze lumile tainuirilor. Uneori se intampla sa frang puterea cuvantului, in asa fel incat acesta ma sugruma.
Tacerea programata, talmacirea unei conspiratii a compasiunii e mai vinovata decat propovaduirea adevarului. Daca cel de al doilea provoaca razboaie și morti aranjate, prima nimiceste spiritul, aranjand o mistuire a dreptatii ! Adevarul e asemenea unei redute. Stangace. Una ce merita a fi cucerita, dincolo de toate propririle puse pe incercarile disperate de a striga ca da, se poate. O lupta fara izbanzi din care invingatori nu au cum sa ia, caci intotdeuna, adevarul, oricat ar fi de real, i-a forma pe care tu, cu buna seama, iti doresti sa i-o atribui.
Cand tacerile au inceput sa se instaleze, am realizat ca nimic n-ar deznadajdui mai mult cuvantul meu decat rostirea lui. Si am inteles ca pot trai in liniste, intr-un univers de confort, fara sa-mi pese de tot ce se infatiseaza in juru-mi. Sa aprind lumini cu privirea, sa incendiez din simtiri, sa dorm pe vise si sa arunc in neant, strangulandu-mi moralitatea, descoperind ca experienta imi va sta drept sfetnic.
Doar atunci cand vorbele incep sa se afunde in necunoscut, clipe ale vorbei fiind noi, experientele se transforma in imagini, in picturi de chip inalt, care nu se topesc, dar nici nu se impun, ci pur si simplu se confunda cu propria-ti culoare, intr-un amplu amestec de vopsele sonore si vizuale. Reticientii se vor infoia neaparat, si vor exclama ca experienta este un principiu de functionare specific varstei, unui anumit statut, devenind o oarecare intelepciune dobandita din toate intalnirile spirituale.
Nu mi-as permite sa-i contrazic, doar ca, vedeti voi, cei usori nu constat faptul ca diapozitivele cu toate intalnirile intra pe furis pe fereastra, nascocesc cu tot dinadinsul si apoi se evapora, ca intr-o amintire ce a dat bir cu fugiti de teama de a nu fi incarcerata.Experienta vine din aceste diapozitive, din toate figurile, doar atunci cand acestea te-au asimilat si cand tu, la randu-ti, devii un produs al framatului lor.
Sute de universuri captive, povesti, pe care le-ai trait si entitati care ti-au servit drept inspiratie, nu doar te-au asezat intr-un con in care te lasau sa-i privesti si sa-i feliciti. Esti plamadirea tuturor intalnirilor, atunci cand intalnirile au capatat contur, s-au copt si s-au cules apoi ca niste caramizi ce au sadit zicerea fluenta a persoanei tale.
Totusi, atunci cand vorbele tac, nu se spune adevarul. El se imbraca in simtiri mincinoase, in pasiunea unor clipe ce transmit iubirea. Caci uneori, si vorbele obosesc de atat rostire inutila. Concluzioneaza ca se irosesc, ca-si pierd din stralucire, ca se plafoneaza in episoade ce le ingenuncheaza, transformandu-le in servitori ai discursurilor fara noima. Si atunci tac. Pentru totdeauna, lasand in urma lor galagie.
Ca intr-un carusel, lovindu-se de bolta dezamagirii, oamenii descopera ca pot fi singuri. Ca sufera, lovind cu toata forta dezamagirile.Cine pica in dizgratia sa, se pierde in singuratatea cea mai parsiva. Aceea in care esti inconjurat, ca intr-o fiesta, de priviri, dar esti a nimanui, neavand exact vorba care te poate contura asa cum iti sta cel mai bine.
O imbratisare poate strabate o grija, cum si o obligatie devine binecuvantare atunci cand scopul ei e mai presus de orice opreliste aparuta pe parcurs. Dar niciodata un cuvant nu poate invinge singuratatea, cum nici tacerea nu poate fi egalata de povestile spuse in viu grai, cu vorbe de talc… caci atunci cand vorbele tac, incepi cu adevarat sa vorbesti!
Sursa foto: Ana Maria Halalai
