Întrebări și răspunsuri în artă, în ochii privitorului și în mâinile creatorului. Liviu Săndulache este un artist tânăr care deși pictează predominant în nuanțe de gri, vede culorile din fiecare dintre oamenii care au șansa să fie subiecte ale portretelor sale.
Când ai început să pictezi?
Viața mea s-a schimbat la 13 ani, în urma unui accident de mașină care m-a imobilizat la pat timp de 3 luni. Iritat fiind de televizor și de calculator, dintr-o joacă, am început să desenez și am observat cum contururile mele prind viață. Acest lucru m-a făcut să continui. Am început cu modele simple și am devenit din ce în ce mai interesat de grafică și griuri. Am evitat culorile până când am intrat la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra Neamț. După multe lupte interioare și motivația dată de profesori, am decis totuși să încerc și pictura. Îmi aduc aminte cu lux de amănunte ziua în care am pictat pentru prima dată, a fost ca un restart, energia pe care am simțit-o în acel moment a fost atât de puternică, încât m-a convins pe loc că pentru asta sunt făcut.
Cum s-a dezvoltat interesul tău pentru artă?
După primul tablou terminat, curiozitatea și dorința de a explora și de a învăța cât mai multe lucruri noi în această direcție m-au făcut să muncesc fără oprire, nimic nu conta, oboseala fizică nu există atunci când faci ceva din suflet. Nu știam încotro merg sau care va fi parcursul, știam doar că asta îmi place să fac și că trebuie să mă autodepășesc în fiecare zi.
Care este persoana care a avut cea mai mare influență în evoluția ta profesională? Dar personală?
Familia mea nu prea a fost de acord cu drumul pe care l-am ales, știam că nu-mi vor răul, dar în același timp trebuia să îmi păstrez concentrarea, așa că la vârsta de 15 ani am decis să mă mut singur. Eram foarte încrezător și știam ce am de făcut în ceea ce privea cariera, dar eram debusolat din alte privințe. Nu am avut niciodată mentori, însă mereu m-am ghidat după faptul că mereu ai de învățat câte ceva de la fiecare persoană pe care o întâlnești. Așa m-am format, luând de la fiecare ce am crezut că este mai bun. Și până la urmă fie că ne place sau nu, fiecare persoană cu care interacționăm are o influență asupra noastră.
Cum te simți atunci când pictezi? Reprezintă arta terapie?
Mereu am nevoie de o anumită energie pentru a începe un tablou, dar la scurt timp după ce încep, mă scufund într-o transă greu de explicat. Astfel că îmi este imposibil să descriu cum mă simt atunci când lucrez, dar nu caut răspunsuri pentru această stare, o accept și mă bucur de tot ce îmi oferă. Consider că arta este terapie pentru artist, cât și pentru privitor, îți poate oferi orice, te face să îți ridici semne de întrebare sau îți poate oferi răspunsuri, te poate face să evadezi din lumea reală sau te poate aduce cu picioarele pe pământ, îți poate umple goluri sau te poate elibera.
Ce este specific lucrărilor tale?
Primul lucru sesizabil este faptul că în portretele mele predomină griurile, apoi culorile aruncate haotic, dar alese responsabil și, bineînțeles, dimensiunile din ce în ce mai mari. Mă bazez foarte mult și pe expresivitatea personajelor din lucrările mele.
Au fost oamenii întotdeauna focusul atenției tale?
Când am deschis ochii cu adevărat în lumea artei, cele mai fascinante mi s-au părut portretele. Dar până să ajung să îmi perfecționez tehnica am abordat nenumărate teme fie din curiozitate, fie pentru exercițiu. Cel mai mult m-au atras portretele de bătrâni, pentru impactul vizual pe care îl au asupra privitorului, dar și pentru că este o zonă în care ai variante nelimitate de exprimare în comparație cu un portret de adolescent unde ești mai limitat în a spune ceva printr-o expresie.
Care este motivul pentru care pictezi predominant în nuanțe de gri, rareori utilizând pete de culoare?
Este simplu, în viziunea mea corpul uman este doar o carcasă prin care ne diferențiem vizual. „Culorile” sunt înăuntru și tot ce fac eu este să scot afară nuanțele pe care le găsesc acolo și să le expun în fundalul tabloului. În felul acesta, te pot face foarte transparent, dar într-un mod foarte discret.
Cum ți-ai descrie procesul unic de creație?
Nu stiu dacă este unic, dar este sincer. Acea transă nu îmi permite să gândesc mecanic și astfel tot ce creez vine din interior. Iar faptul că pictez aproape mereu direct cu mâinile, crește miza sincerității și mai mult, fapt care pentru mine este foarte important.
Cât de important este spațiul în care lucrezi și cât de mult a contat pentru tine să aduci atelierul în forma în care este acum?
În ultimii doi ani spațiul în care lucrez a devenit foarte important. Am plecat de la ideea de a crea spații care să îmi pună lucrările în valoare și astfel am ajuns să mă îndrăgostesc de designul de interior. Este cu totul altceva, dacă pictura este o descărcare sau un cumul de energie, designul de interior este cu adevărat o relaxare, dar și o călătorie foarte placută în căutarea unor noi forme și texturi. Studioul în care lucrez acum este al doilea proiect finalizat în acest domeniu. Am încercat să creez un stil underground mai domestic, mai stilat, astfel încât să îți ofere o stare de comfort necesară într-un astfel de spațiu.
Cât contează părerea celor care îți privesc lucrările?
Este un lucru destul de important pentru că rezonez foarte mult cu oamenii. Toate stările și energiile pe care ei mi le dau, eu le amplific printr-un tablou și le dau mai departe. Este un circuit continuu de care am grijă.
Ce te face să continui atunci când nu totul se întâmplă așa cum ți-ai dori?
Sunt foarte perseverent și nimic nu mă oprește din a face imposibilul posibil.
Citește în continuare Romanian Artist – Alla