Georgiana Stavrositu, fondatoarea și designerul din spatele brandului Araftu Couture, împărtășește o poveste în care pasiunea pentru modă a devenit motorul unei afaceri de succes. Georgiana vorbește despre cum această pasiune a încolțit încă din copilărie, când a recunoscut acel „simț estetic” ce i-a ghidat întreaga viață. Călătoria ei a început în atelierul părinților săi, iar apoi a evoluat rapid odată cu înființarea brandului STADA, care recent a devenit Araftu Couture.
Cum ți-ai cultivat pasiunea pentru design și modă?
Din copilărie, am avut o pasiune puternică pentru modă și estetică, chiar din primii ani de școală. Am simțit că m-am născut cu un simț estetic care cred este esențial în această industrie și pe care îl cultiv în mod constant.
Când a început călătoria ta în lumea modei și cum a evoluat această pasiune într-un brand de succes?
Călătoria mea în lumea modei a început în 2015, când am început să creez ținute în atelierul părinților mei. Ulterior, la puțin timp după crearea primelor produse și comercializarea lor, am primit o invitație de a participa la Feeric Fashion Week, Acolo am prezentat prima mea colecție de rochii de seară, care a fost foarte apreciată la vremea respectivă. Imagini din colecție au fost publicate în diverse reviste de specialitate, atât din țară, cât și din străinătate. Astfel, am început să mă axez mai mult pe colecții de Ready Couture, ceea ce a contribuit la evoluția pasiunii mele pentru design vestimentar și la transformarea ei în brandul de succes STADA.
Aproape 10 ani mai târziu, STADA devine Araftu Couture. Ce a motivat această schimbare?
Decizia de schimbare a numelui de la Stada la Araftu Couture a fost motivată în principal de dorința noastră de a ne extinde pe plan internațional. Am constatat că numele Stada este deja utilizat în Europa, ceea ce ar putea crea confuzie și ar împiedica procesul nostru de extindere pe piața internațională a modei.
Ce semnifică noul nume? Care este povestea din spatele acestei alegeri?
Noul nume, Araftu Couture, are o semnificație profundă și personală pentru mine. „Araftu” provine din limba aromână și înseamnă „Couturier” sau „Croitor”. Eu fiind de origine aromână, am ales acest nume pentru a reflecta atât rădăcinile mele, cât și pasiunea mea pentru modă și design. Povestea din spatele acestei alegeri este legată de dorința de a aduce o parte din identitatea mea culturală în ceea ce fac.
Vine această transformare și alături de alte modificări, în ceea ce privește identitatea vizuală a brandului, următoarele colecții și campanii?
Odată cu schimbarea numelui în Araftu Couture și având în vedere că în curând se împlinesc zece ani de la înființarea brandului, ne propunem să facem câteva modificări importante. Ne dorim să începem procesul de aliniere pe piața internațională. Înțelegem că acest lucru necesită timp și efort, dar suntem hotărâți să dezvoltăm o prezență solidă și respectată în industria modei la nivel global.
Cum crezi că participarea la evenimente internaționale de modă ți-a influențat direcția și viziunea, având în vedere experiențele de la New York, Dubai și Arab Fashion Week?
Participarea la unele dintre cele mai importante evenimente internaționale de modă a avut un impact semnificativ pentru că aceste experiențe ne-au provocat și ne-au inspirat să ne extindem orizonturile.
Prezentarea unei colecții haute couture pentru copii la New York a fost o oportunitate unică de a ne demonstra creativitatea și abilitățile într-un mediu extrem de competitiv. În Dubai, am câștigat premiul Best Kids Designer, la un eveniment unde au participat designeri din întreaga lume, ca o confirmare a eforturilor noastre de a aduce moda de calitate și rafinament în lumea micuților. În 2022, am participat la Arab Fashion Week, după ce am trecut prin multiple runde de selecție. Am fost singurul brand european acceptat și am prezentat alături de nume de prestigiu, precum Michael Cinco.
Aceste participări la evenimente internaționale au adus o expunere semnificativă în presa de specialitate din diverse țări, inclusiv Rusia, Polonia și Statele Unite ale Americii.
Cum răspunzi provocărilor întâlnite pe acest drum?
Provocările sunt o parte inevitabilă a acestui drum. Totuși, atunci când abordezi fiecare obstacol cu dragoste și pasiune pentru ceea ce faci, reușești să depășești momentele dificile.
În ce constă experiența personalizată de care au parte clienții Araftu Couture?
Experiența personalizată oferită clienților Araftu Couture se bazează pe consultanță specializată, atât în cadrul showroom-ului, cât și online. Până la finele acestui an, avem în plan să introducem un program inovator în țară, prin care clienții noștri vor avea posibilitatea de a vedea cum arată îmbrăcați în produsul dorit, înainte de a-l comanda. Acest lucru se va realiza prin crearea unui avatar personalizat, pe baza unei fotografii a clientului, care va prezenta articolul vestimentar pe măsurile sale. În acest fel, clienții au șansa să probeze produsul înainte de confecționarea acestuia și să decidă inclusiv culoarea potrivită.
Care sunt principalele elemente pe care te-ai bazat în creșterea și consolidarea brandului?
Cel mai important element pentru noi, încă de la înființare, a fost nevoia clientului. Am considerat că acest aspect este esențial pentru succesul nostru. Am pus mereu nevoile și dorințele clienților înaintea obiectivelor de profit și am avut o creștere organică, fără a recurge la tactici agresive de marketing. Am adaptat colecțiile în funcție de profilul și preferințele clienților, încercând mereu să fim unici, nu neapărat comerciali.
Ce îți propui pe termen lung pentru Araftu Couture?
Cum nu ne interzice nimeni să visăm, îmi propun ca Araftu Couture să ajungă o prezență recunoscută la nivel internațional. Sunt conștientă că acest lucru nu se realizează peste noapte, necesită resurse considerabile, inclusiv financiare, timp, răbdare și profesioniști talentați. Pentru a atinge acest scop, trebuie să ne păstrăm pasiunea și dragostea pentru ceea ce facem, învățând și evoluând continuu, iar restul vine de la sine.
Credite foto: Sipică George Lucian
Citește în continuare The Villa Events House – un spațiu de evenimente ce oferă experiențe memorabile