Home Editoriale Ieri – Azi – Maine

Ieri – Azi – Maine

9 min read
N-am înteles niciodata ce inseamna sa te plictisesti. Chiar e un sentiment strain si mi se pare de-o frivolitate maxima sa spui ca n-ai ce sa faci si ca viata devine supliciu, atunci cand orice, dar orice te inconjoara e o sursa inepuizabila de acum, de momente, de descoperiri, de a fi si a face, cu intensitate maximă si cu posibilitatea de a crea noi si noi perspective. Si cum te-ai putea plictisi cand poti, ca activitate principala, sa vezi ce-i cu tine?
Cu siguranta pot gasi o multitudine de forme prin care sa ma pot descrie Aici si Acolo, Acum si Atunci, sa imi dau nuantele si formele ideale, sa ma pozitionez in lumini maiestuoase sau in neguri , sa imi conturez umbrele trecutului si sa caut in ele elementul racoros si alunecos pentru etapa viitoare. Dar oare e onest sa fac asta?
Atunci cand cineva iti spune ca trebuie sa vorbesti despre tine, te eschivezi in primul moment, apoi cuprins de un spirit venit din neant incepi sa iti atribui himere, iar in final cuprins de modestie preferi sa ii lasi pe ceilalti sa o faca. Probabil ca una din variante e cea corecta, sau poate ca, la fel de bine, nici una nu e valida. Cert este ca pragmatismul, desi privit cu ochi stranii de multi, ar trebui sa ramana in continuare in trend, pentru ca doar prin el poti crea acel portret plin al tau, al fiecarei etape a vietii tale si a existentei incerte care se zbate intre dezintegrare si afirmarea catre lumina vesnica.
Vorbeam, la un pahar, recent despre sanse si despre noi vremi. Cred in ele si consider ca atunci cand visele se amagesc in diminetile tale si adorm in acelasi timp cu tine, zbatandu-se in somn, chemarea catre noi vremi nu poate fi decat primul pas catre un nou Eu. Unul care va pastra fragmente din cel vechi si care va crea inceputuri fermecate de oameni trecuti,  de imagini colorate dar triste, de iubiri amortite si aparent uitate.
Inceputurile sunt fascinante atunci cand te strecori prin reminisciente, atunci cand pasesti subtil peste visarea ce candva ti-a fost sens in a continua un drum sinuos. Dar oare, cat e sfarsit si cat e noutate intr-un inceput? E una dintre intrebarile care ma framanta. Am trecut prin multe etape, unele contrastante, altele pline de farmec. Parte din ele au ramas undeva acolo iar altele ma insotesc, si le presimt in urma mea ca o gheara ce ma scapa din mana doar atunci cand simte ca puterea e indeajuns de bine conturata ca sa creez noi episoade si sa ma cufund in noi brate care sa ma tina captiv pentru o perioada, strangulându-mi, ca într-un malaxor, toate angoasele, făcându-ma pe deplin fericit.
Momentele mele de introspectie si nebunia cu care ma arunc in unele amurguri fulgeratoare fac ca in timp sa imi dau seama ca nu orice clipa poate ramane, ca vesnicia e un vis indepartat si ca oricat de mult as prefera sa inghet timpul in locurile si cu oamenii iubiti nu voi izbuti. Simt cum uneori sunt invaluit din zeci de parti de voci care ma cheama catre ceva, impletit cu altceva. Formarea mea a fost conceputa si intarita apoi pe sunetele acestor voci, care nu mi-au dat pace si care, intr-un mod abstract, au construit un Eu actual, plin de dramatism si durere uneori, cu simplitate si exuberanta, amestecate cu dualitatea unui om care nu vrea sub nici o forma sa fie negativ, chiar si atunci cand simte ca aceasta e atitudinea ideala.
Ar trebui sa imi vad viitorul? E sinistru si oarecum patetic sa spun unde ma plasez eu peste cativa ani. Si nu pentru ca nu as sti sau pentru ca formele mele de a crea inceputuri si etape nu sunt valide, ci pur si simplu pentru ca nu vreau sa stric farmecul sfarsitului. Un sfarsit e totusi un sfarsit, dar poate fi duios atunci cand nu il zdrobesti cu planuri marete , cand nu il arunci la gunoi ca pe ultima carpa, imbratisand cu ardoare inceputul ce va sa vina.
Un sfarsit nu e tocmai un sfarsit pentru ca el e oaza si epicentrul a ce va urma iar inceputul nu poata capata starea de plenitudine niciodata fara nuantele sfarsitului anterior, cu armoniile sale si cu miscarile necoordonate, Si chiar daca inceputul ma asteapta dupa colt si iau cu mine in el toate partile trecutului, sfarsitul va fi de fapt inceputul unei noi etape care va duce catre un alt sfarsit. E un ciclu simplu. In care nu, n-ai cum sa te plictisesti, daca traiesti si daca in fiecare cadere, te analizezi, fara sa raportezi trairile la entitati! Un fel de ieri – azi – maine …
Load More Related Articles
  • CE-I IUBIREA?

    O lume întreagă. Totul. Un mare nimic și la un loc, felul de-a exista. Ce-i iubirea, oare?…
  • Extravaganza!

    Atentie! Cod rosu de furtuni extravagante! Toata lumea-si doreste sa iasa in evidenta, sa-…
  • Tehnologie versus umanitate

    Tu mai stii ce-nseamna sa te bucuri pe bune, sa te distrezi si sa vezi dincolo de carcasa …
Load More By Narcis Avadanei
Load More In Editoriale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

CE-I IUBIREA?

O lume întreagă. Totul. Un mare nimic și la un loc, felul de-a exista. Ce-i iubirea, oare?…