Se zice ca cel ce nu simte aripa propriei trairi, n-are nici o legatură cu sine si traiește degeaba. N-as putea spune cu exactitate ce ne face fericiti sau ce nu, pentru ca tine de fiecare specimen in parte si fiecare are nebuniile aferente, dar pot preciza ca ecuatia asta include, dincolo de toate, putina cunoastere. Eu cred ca e mai confortabil sa ingurgitam ce ne apare pe tapet, dar varianta ideala e cea in care cautam, descoperim, alunecam, murim si revenim si invatam ca bucuriile vietii vin din stilul in care ne aratam semeti in fata ei, fara podoabe, doar cu simplitatea unor stari.
Si te întrebi deseori – ce mai poate face omul fericit? Si dincolo de arta, de o carte, de un film atent gasit ( nu pentru cantitate, la capitolul calitate neglijabila ) apare dansul. Culoare. Ritm terifiant si iluzia ca in jur totul se cerne precum fumul unui suflet aprins de obsesiile miscarii. E de ajuns sa imortalizezi senzatiile din preludiu si impreuna cu tatonarile purtate de focul launtric sa definesti, sa crezi si ulterior sa simti. Trupul.
Si fiecare farama de tine transfigurata in celalalt. Si fiecare tremur care zambeste las si care mai apoi se avanta in valtoarea unui vis. Unduirile trupului, pozitia coapselor si a mainilor, mina plina de pasiune, toate formeaza, sub aura unui templu imaginar, entitatea ce uneste, transmite, echilibreaza, desparte și intensifica iubirea, Dansul. Duplicitara si contrastanta, aceasta forma fina de arta este probabil, singura care seamana in noi zarile unor alte universuri, purtandu-ne, intr-o calatorie intensa din care se naste erotismul si dorinta.
Dansul, faramitat in zecile de stiluri existente este pasiunea de nestavilit care atinge ce simti, ce vrei si crezi si care, laolalta cu ceva ce nu poate fi descris in cuvinte, ne face sa plutim peste lume, peste noi, intr-un loc abstract si îndepartat, in care uitam de toate si de toti si ne impreunam cu umbra persoanei cu care hotaram ca trebuie sa descoperim enigmele dansului. Fie ca este tangou sau vals, ori paso doble sau rumba de visare, dansul se simte si se traieste cu o intensitate pe care nu oricine o poate afla. Desi e pentru oricine, dansul, in forma sa reala si pura, cere anterior, o pregatire.
Si nu una in care pasii trebuie decriptati si mai apoi asimilati, ci una în care eul se cufunda in sine, din dorinta de a patrunde si mai apoi de a sparge bariera limitei si cenzurii. De ce dorind, sa te cenzurezi absurd, cand inima tresalta in cadente si nota dezarmeaza simtul ?
In acest fel, dansul elibereaza constiinta si stimuleaza ratiunea, reusind sa o determine sa se lase dusa de val, intr-o legatura imperfecta. Senzatiile, privirile si mai ales trairile merg asa ignorante dincolo de puterea perceptiei si ajung tacut si sacadat sa formeze farmecul pe care dansul in sine ni-l daruieste atunci cand il imbratisam. Miscarea naturala a trupului, liniile perfecte pe care acesta le creeaza intr-un moment pasionant de dans, descatusează firea, ispiteste poftele si topeste printre amintiri, o atractie ce ia fiinta doar in acele momente.
Lent ori alert, cu dementa ori cu erotism exacerbat, violent sau plutitor, gratios ori plin de senzualitate, dansul ne transforma. Ne controlează trupul, iar mintea zboara printre sunetele parfumate de dorinta catre fantezii infierbantate de dor. Si iar culoare. Din nou miscare. Stimuland viata, dansul nu e altceva decat puntea dintre un pod cu bariere impuse involuntar si o lume plina de nestemate neslefuite, latenta inlauntrul nostru. E dor si foc, e ardere si rafinament. E arta in forma enervant de desavarsita.
De-aceea strig, din nou, dansati! Oricand, oricum si cu oricine ! Si lasati visul si trupul in voia muzicii care va penetra ratiunea cu vibratiile stralucitoare ale dansului. Atitudinea, energia, descatusarea, sorbirea iubirii si a simtirii si nu in ultimul rand, senzualitatea si sexualitatea deconspirate din taine efemere, sunt puterile pe care un dans le insufla in firea noastra. Tu cand ai simtit atingerea vibratiei eterne ultima oara? Te fac un dans?
FOTO – ANA MARIA HALALAI